SfântaMănăstireSaharna

II · Chronicle

Mesaj pascal a Preacuviosului părinte Arhimandrit Adrian Baciu, starețul Sfintei Mănăstiri Saharna

This text exists only in Romanian

Dragi creștini, stimați enoriași, mult așteptați pelerini!

În lumina adevărului Învierii lui Hristos întunericul nu mai înspăimântă, el trece și după el vine lumina. Suferințele prezente nu distrug viața, ci fac ca așteptarea eliberării să fie mai vie. Iadul, care uneori își face loc pe pământ, nu este veșnic, ci este trecător pentru că a fost învins, iar moartea nu mai e ultimul cuvânt al vieții, ci viața și învierea deschid porțile veșniciei. Hristos e viu și nu mai moare, moartea nu mai are nici o putere asupra Lui. Biruința lui Hristos asupra morții să fie biruința tuturor asupra întunericului din suflete, asupra neliniștilor lăuntrice, asupra greutăților care împovărează sărmana ființă umană.

Cu multă bucurie și dragoste îmi îndrept gândurile către inimile voastre fierbinți și rog pe Hristos cel Înviat, Stăpânul vieții și al morții, să vă aibă în ocrotirea harului, iertării și iubirii Sale. Să aveți parte de lumina tămăduitoare a Învierii.

Bucuria Învierii să vă cuprindă sufletele

și cu această bucurie, intens trăită, să vestiți tuturor că,

HRISTOS A ÎNVIAT!

Arhimandritul Adrian Baciu, starețul Sfintei Mănăstiri Saharna cu obștea.