SfântaMănăstireSaharna

II · Летопись

Vindecări la Mănăstirea Saharna. Mărturiile creștinilor

Текст доступен только на румынском языке

Minunile Preacuviosului Macarie

Cuviosul Macarie nu a lăsat mărturii despre sine, despre el vorbește lumea care a fost vindecată pe vremea când trăia. Acum, toți cei care roagă cu tărie la racla cu moaștele, aflată în Biserica „Sfânta Treime”, găsesc alinare și vindecare a bolilor trupești și sufletești.

Pașii vindecatului

Părintele Iuvenalie povestește că într-o seară de joi, când la Mănăstire se săvârșește Sfântul Maslu, într-un scaun cu rotile a fost adus un bărbat – nu putea merge și fiecare atingere a corpului îi provoca dureri de nedescris.

Cu mare greu a ajuns în biserică, a stat lângă racla cu Moaștele Preacuviosului Macarie, apoi a fost dus la Izvorul minunilor, în care s-a înmuiat icoana și sfințit apa, rudele l-au scufundat.

Peste o săptămână deja se observau schimbări în bine, iar peste alte șapte zile, cam greu, dar acest om s-a dus singur la izvor.

Izbăvitorul de cancer

Ieromonahul Filaret Ciachir de la Mănăstirea Saharna mărturisește: „Într-o zi am primit o femeie la spovedanie. După ce și-a mărturisit păcatele și a primit dezlegare, ea a început să plângă.

Bineînțeles, am întrebat-o de ce plânge. Mi-a spus că de bucurie, pentru că s-a spovedit și a fost iertată și că prin rugăciunile Cuviosului Macarie a fost vindecată de cancer.

I-am zis să-și spună numele să afle și alți creștini, ea, însă, a preferat să nu-și dezvăluie identitatea”.

Călugărul zice că pentru slava lui Dumnezeu și pentru ajutorul oferit de Preacuviosul Macarie nu a putut trece sub tăcere această vindecare miraculoasă.

Cu fața și sufletul curate

Ecaterina S. din Ghidighici, Chișinău, spune: „În vara anului 1998 pe față mi-au apărut niște răni (cruste groase de culoare închisă) acoperind ambii obraji. Am consultat mai mulți medici dermatologi din Chișinău, dar nu a dat niciun rezultat, ei neputând nici măcar să stabilească ce fel de boală este și care este cauza apariției. Unele tratamente urmate mi-au agravat și mai mult starea de sănătate. Începea să mă cuprindă deznădejdea, pentru că de 2 ani mă chinuia această boală și eram respinsă și de prieteni, și de cunoscuți, eram evitată și pe stradă, pentru că tuturor le era frică să nu se molipsească.

Chiar la o frizerie am fost rugată să părăsesc salonul. Îmi era foarte greu.

În primăvara anului 2000 am venit la bunica, care locuiește în Saharna și care m-a sfătuit să merg la mănăstire.

Timp de câteva zile am asistat la slujbe la sfânta mânăstire, având ocazia să mă închin la moaștele Preacuviosului Macarie.

În ultima zi înainte de plecarea mea din Saharna m-am închinat din nou, fiind cu totul deznădăjduită. În aceeași seară, în timpul rugăciunii, rănile de pe obraji au început să se decojească, lăsând fața curată, fără niciun semn, de parcă nici nu fusesem bolnavă timp de doi ani.

Vrednic de menționat este și faptul, că prin rugăciunile Preacuviosului Macarie, în vara aceluiași an, am reușit să intru la Facultatea de Teologie de la Universitatea Craiova, deși eram studentă la un colegiu cu profil economic.

Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi! Laudă mare Domnului și cinste Preacuviosului Macarie, care m-a ajutat!”

Sănătate de la bătrânelul de pe icoană

Ioan V. din Orhei: „Pe neașteptate am început să mă simt rău, iar medicii la care mă adresam îmi spuneau, că, din punct de vedere medical, sunt total sănătos. Ziceau ei, medicii, ce ziceau, dar mie tot rău îmi era. Am auzit de mănăstirea Saharna și am hotărât să merg.

Aici am fost bine primit, dar – necaz! În biserică nu puteam sta, tremuram, mă scutura o putere nevăzută.

Umblam prin ograda mănăstirii fără rost. La poartă m-a întâlnit un bătrânel, care m-a întrebat de ce umblu. I-am zis că am venit să mă tămăduiesc, dar iată nici de rugat nu mă pot ruga, nici la biserică nu mă pot duce și nu știu ce să fac. El m-a blagoslovit și m-a trimis acasă, zicându-mi că sunt sănătos. Eu m-am mirat, dar l-am ascultat și … minune! Ajungând acasă, m-am simțit deplin sănătos și plin de puteri.

M-am hotărât să merg înapoi la mănăstire pentru a mulțumi lui Dumnezeu și intrând cu ușurință în biserică am văzut un sicriu, iar lângă el o icoană. De pe icoană mă privea cu blândețe (!!!) acel bătrânel. Atunci am aflat că acesta este Preacuviosul Macarie și că încă pe mulți ca mine i-a ajutat. Mulțumesc!”

Întoarcerea la cele sfinte

Agafia Rusu, Chișinău: “Pot să spun că Preacuviosul Macarie ne-a schimbat radical viața, mie și copiilor mei, precum și altor oameni. Soțul meu, ca și mine în trecut, era necredincios. De Mănăstirea Saharna am aflat recent, datorită moaștelor Preacuviosului Macarie, care odihnesc aici. De la bun început am avut mare evlavie către el și venind, tot timpul îl rugam pentru revenirea la credință a soțului meu.

Să știți că rugăciunile mi-au fost ascultate, pentru că acum soțul meu merge singur la biserică, la mănăstire, ține post, iar în familie totul este bine. Mulțumesc părintelui Macarie precum și tuturor călugărilor ce se nevoiesc la Saharna”.

Acestea sunt doar o parte din minunile Preacuviosului Macarie. Sunt convins că mulți dintre cei care citesc această pagină au cunoscut vindecare trupească și sulfetească.

Dacă aveți mărturii, le așteptăm cu mare drag la redacție.

„Mărturiile sunt spre povața tuturor creștinilor”, zice ieromonahul Iuvenalie.

Sursa: http://eleonoralisnic.blogspot.com/