SfântaMănăstireSaharna

II · Летопись

Despre viața duhovniceasacă și monahism

Текст доступен только на румынском языке

Este nevoie de multă rugăciune, căci rugăciunea întreține buna noastră înțelegere. Acum, însă, ne îngrijim mai mult de cele materiale decât de cele duhovnicești, Înainte, forțele răului erau legate cu rugăciunile marilor trăitori; rugăciunea lor avea o mare putere.

-Cum vedeți reînvirea duhovnicească a monahismului?

Cu telefon mobil și cu mașini luxoase… Aceasta se va petrece o dată cu reînvierea creștinismului. Monahismul este un mădular al creștinismului, care slăbește o dată cu acesta. Am ajuns la starea în care monahii s-au făcut precum mirenii, iar mirenii asemenea demonilor. Creștinătatea este foarte slăbită și nu știu dacă se va mai îndrepta.

-Nici măcar după o nouă jertfă a creștinismului?

…dacă mai are sens. Totuși, după mine, închisorile au fost temeliile de regenerare a creștinătății noastre.

Adică ceea ce trebuie să urmărim este străduința de bună voie: să te pui pe post, să te pui pe priveghere, să te pui pe rugăciune și să trăiești în numele Domnului. Să se simtă prezența ta oriunde ești. Așa, mâncare – de trei ori pe zi, ascultare – dacă poți lasă-l pe fratele – și așa mai departe…

-Care este motivul pentru care nu se mai poate îndrepta viața duhovnicească?

Pentru că a slăbit dragostea între frați și nu se mai poate înțelege om cu om. Și, fără unitate, cum să mai reclădești ceva?

-Ce să facem ca să păstrăm dragostea și unitatea dintre noi?

-Este nevoie de multă rugăciune, căci rugăciunea întreține buna noastră înțelegere. Acum, însă, ne îngrijim mai mult de cele materiale decât de cele duhovnicești, Înainte, forțele răului erau legate cu rugăciunile marilor trăitori; rugăciunea lor avea o mare putere. Și încă n-a slobozit Dumnezeu puterea Satanei, căci lumea este nepregătită… Forța diavolului stă în patimile și relele noastre.

-Ce caracterizează mai mult monahismul actual?

Monahii de acum au o mare deficiență în a se supune și nu știu să se spovedească; nu se spovedesc sincer. Dacă ar spune călugărul adevărul la spovedanie, ar muri. Azi îți cere blagoslovenie să se ducă până la Iași și el ajunge până la Constanța, pentru că … tot era în drum. S-a banalizat și relativizat mult virtutea ascultării. Călugării de azi nu mai au puterea să asculte de mai marii lor ca odinioară. S-a surpat raportul dintre ucenic și povățuitor și de aceea a ridicat poate Dumnezeu darul acesta de la noi. Dar eu îi înțeleg; călugării din România sunt așa dezordonați și neputincioși în a se supune unei ordini și rânduieli, pentru că așa sunt românii. Poporul român este împrăștiat din fire, iată nu mai avem nici dacul, nici creștinul de altădată; acum se căsătoresc negru cu alb, ortodoxul cu protestantul, catolicul cu africanul, țiganul cu românul, încât firea, la un moment dat, structura psihologică, se schimbă. Tot acest amalgam de națiuni dă naștere acestor răutăți și acestor blestemății pe care le avem în familiile noastre. Însă nu cred că sufletul trebuie forțat. Eu la mireni le mai spun câte un sfat, dar pe călugări îi las ca pe ei.

-Ce trebuie să facem să ne întărim credința și să răbdămtoate cele ce vor veni asupra noastră? Și cunoaștem din proorociile sfinților că, de vor răbda creștinii necazurile de pe urmă, vor fi mai mari decât cei dintâi. Iar Cuviosul Paisie Aghioritul îndrăznește să spună că „mulți sfinți și-ar fi dorit să trăiască în vremurile noastre”.

-Cugetând la moarte. Monahul și creștinul nu are această însușită datorie să fie gata de plecare? O are! Nu te interesează dacă trăiești și cum trăiești… Din ce în ce oamenii sunt mai dificili și mai cu scadențe intelectuale și putere de judecată. Ei, sunt multe de zis, dar iată că s-a făcut ora unsprezece și acuși bate de utrenie…

(Interviu cu Pr. Justin Pârvu extras din revista Glasul Monahilor, Anul II – Nr. 7 (9) – Iulie 2004 )

1 фотографий · Текст из архива монастыря