Летопись
2018

Binecuvântarea grădiniței din s.Saharna Nouă de clericii mănăstirii
Știm cu toți că lumea e ocrotită de îngerii lui Hristos, la fel ca și fiecare țară, oraș sau sat, casă sau creștin. Sfințind casa, preotul îl cheamă pe Duhul Sfânt prin rugaciunile sale și alungă duhurile rele dintr-o încăpere, locaș.

”De Crăciun, devenim mai buni!”
Pruncul Iisus, născut în sărăcie, e standardul pentru perfecțiune. Noi nu trebuie să ne comparăm cu alții, ceilalți sunt la fel ca noi, cu slăbiciuni cu îndoieli cu greșeli și păcate. Țelul este să fim ca El. Orice altceva mai puțin de-atât este necorespunzător.

Festivalului datinilor și tradițiilor de Anul Nou „Să trăiți, să- nfloriți”
Colectivul de copii,,Tezaur” din Instituția Publică Gimnaziul Saharna Nouă a participat la Festivalului datinilor și tradițiilor de Anul Nou „Să trăiți, să- nfloriți” care se organizează în fiecare an în ajunul sărbatorilor de iarnă de către DÎTS Rezina cu scopul de a promova și valorifica…

Tradițiile păstrate cu sfințenie din străbuni au reînviat în comuna Saharna Nouă, din raionul Rezina
În ajun de Sfântul Andrei, localnicii au organizat, la muzeul din sat o șezătoare ca pe vremuri. Bătrânii au transmis tinerilor îndeletnicirile pe care le-au învățat de la părinți, dar și unele obiceiuri, specifice acestei zile.

Binecuvântări arhierești la ctitoria Sfintei Mănăstiri Saharna
Luni, 5 noiembrie 2018, satul Saharna Nouă din raionul Rezina a găzduit un eveniment de o importanță spirituală deosebită pentru credincioșii din această localitate – sfințirea noii biserici cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, ctitoria Sfintei Mănăstiri Saharna.

Astăzi voiesc a-ți aduce laudă Sfințită Cruce, cântând cu cântare dulce:Bucură-te Sfânta Cruce!

Adormirea Maicii Domnului prăznuită de clericii Sfintei Mănăstiri
„Întru nașterea ta, zămislirea a fost fără sămânță; întru Adormirea ta, moartea fără stricăciune; minune îndoită întru minune s-a adunat, de Dumnezeu Născătoare…” (Sedealna a II-a la Utrenia Praznciului)

Prohodul Maicii Domnului

„Taborul și Ermonul întru slava Ta se vor bucura”
Praznicul Schimbării la Față a Domnului nostru Iisus Hristos sărbătorit la Sfânta Mănăstire Saharna.

Slujba Arhierească la mănăstirea Saharna în cinstea prăznuirii icoanei Maicii Domnului de la Poceaev

Pelerinii din nordul Moldovei au parcurs drumul crucii la mănăstirea Saharna sa venereze chipul Maicii Domnului de la Poceaev

INVITAȚIE
Stimați enoriași, dragi creștini, multașteptați pelerini! Cu deosebită dragoste și bucurie sfântă, vă invităm să parcurgeți împreună cu noi Drumul Crucii cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Poceaev, cu părticele de moaște sfinților cuvioși pătinți Iov și Amfilohie montate în…

Sunteți scrisoare a lui Hristos, slujită de noi, scrisă nu cu cerneală… (II Cor. 3, 3)
Cincizecimea este praznicul plinătății harurilor lui Dumnezeu, pe care Duhul Sfânt, “Dumnezeu și îndumnezeitor le lucreaza în oamenii cei credincioși“.

Slujba Sf.Cuvios Macarie de la Saharna, oficiată de Întâi Stătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova
Bucură-te Macarie, părinte pururea fericite! Cu sfinte binecuvântări cerești la data 26 mai în fiecare an se face pomenirea Sfântului cuvios Macarie de la Saharna, sfânt cinstit local, ocrotitor și patron ceresc al acestui sfânt așezământ.

Invitație la slujba Sfântului Cuvios Macarie de la Saharna
Î N V I T A Ț I E Dragi enoriași, frați și surori, multașteptați pelerini. Începând cu anul 1995, sfârșitul lunii mai este, pentru obștea monahală de la Saharna, un timp plin de bucuria harului revărsat asupra lăcașului nostru prin aflarea cinstitelor moaște ale Cuviosului Părinte nostru Macarie…

Credința pentru mine e totul
Trecuse o toamnă, o iarnă și o primăvară. Călugărul Vasilisc încă se acomoda cu funcția de profesor de religie în gimnaziul din satul Saharna Nouă, raionul Rezina. La început elevii l-au primit cu rezervă. Îl percepeau ca pe un „căpcăun fioros” cu barba deasă și caftan negru.

Învierea Domnului Hristos celebrată de obștea mănăstirii Saharna

Mesaj Pascal
Stimați enoriași, dragi ctitori, multașteptații pelerini ai Sfintei Mănăstiri Saharna. În aceste zile de Sfântă Sărbătoare a Sfintelor Paști să ne bucurăm de prezența iubitoare și sfințitoare a lui Hristos Cel Înviat în sufletele și în casele noastre.

Denia Prohodului în Vinerea Mare

Ești tânăr? Fii treaz!
„Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de nimic” (1 Corinteni 6, 12) Este rău dacă nu cunoști fizică, chimie, matematică, biologie, dar este absolut mortal dacă nu cunoști morala creștină.

Programul Sfintelor slujbe săvârșite la Sfânta mănăstire în prima săptămână a Postului mare 2018
Luni, Marți și Joi 6-30 Rugăciunile dimineții, Ceasurile III,VI și IX 17-00 Pavecernița cea mare, Canonul Sf.Andrei Criteanul.

Arătarea Domnului sărbătorită la Sfănta Mănăstire Saharna

Noaptea când porțile cerurilor sunt deschise…
Apa binecuvântată sau sfințită a jucat un rol important în viața tuturor popoarelor, dintotdeauna; ea a fost întrebuințată ca mijloc principal de spălare și curățire a oamenilor și lucrurilor, fiind considerată simbolul cel mai expresiv al purității și curățirii spirituale.

Sfințirea apelor. Ajunul Bobotezei 2018

Nașterea Domnului sărbătorită la Sfânta Mănăstire Saharna

Crăciunul este spiritul de a da, fără să te gândești la ce primești în schimb
Este fericirea de a vedea bucurie în oameni. Înseamnă să uiți de tine, și să găsești timp pentru alții. Înseamnă să dai deoparte ce nu e important și să pui accentul pe adevăratele valori.

«Dacă fugi de copii fugi de mântuire.»(P.Paisie Olaru)
Tradițional deja de un deceniu, cu binecuvântarea și suportul starețului Sfintei Mănăstiri Saharna, Arhim.Adrian Baciu, în ajunul marelui praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, în încinta grădiniței “Ghiocel” din s.Saharna Nouă, clericii Sfintei Mănăstiri Saharna împart bucuria…