Azi se cântă în Biserici la aleasa-ți prăznuire, multe imnuri preafrumoase slăvind sfânta-ți adormire…
,,Ce cuvânt ar putea lăuda cu vrednicie, sau înfățișa măcar în parte mulțimea, felurimea, belșugul și bogăția binefacerilor a Maicii Domnului și a darurilor de obște și particulare ce decurg fără încetare ca niște râuri veșnice din adâncul milei Ei, din care cele mai multe sunt neștiute de cei mulți, ca să nu zic de toți. Dar și-ar putea închipui cineva întrucâtva bunătatea Ei dumnezeiască față de noi, dacă s-ar gândi la duioșia, la dragostea și la gingășia inimii preamiloase și preaduioase a unei mame față de copilul ei frumos și bun, mai ales dacă e singurul ei născut și prea iubitor și se află la vârsta copilăriei. Mama aceasta uită de toate ale sale, ba mai mult, chiar și de ea, aproape cu totul, și se dăruiește întreagă copilului preaiubit și grijii de el, trăind mai mult în el decât în ea. De aceea, când acela e bolnav și necăjit, suferă cu el; când acela plânge, plânge cu el; când se bucură, se veselește cu el; și ca și când ar fi propriul ei mădular, sau partea cea mai lăuntrică a ei, suferă împreună cu el de întâmplările și pătimirile lui, mai bine zis, și-ar da bucuros chiar și propria ei viață pentru viața lui. Dacă va cugeta deci cineva la acestea și la cele asemenea, își va închipui puțin adâncul dragostei, grija și duioșia Maicii Lui Dumnezeu față de noi. Mai bine zis, dacă trebuie să spunem adevărul, așa de mult se deosebește duioșia Ei mai înaltă decât orice duioșie față de noi, de duioșiile cele mai miloase de mamă, …cât de mult se deosebește bunătatea de răutate și adevărul de rătăcire.’’ Teofan al Niceii († 381)
