„A avea credință înseamnă să crezi ce nu vezi, iar răsplata pentru această credință va fi să vezi ceea ce crezi.” (Fericitul Augustin)
Spun aceste gînduri despre parteneriatul dintre Școală și Biserică, care este foarte important și în urma căruia au de cîștigat copiii, care sunt viitorul nostru, care vor fi fiii Bisericii, fiii țării noastre și profesorii de mîine, pe care cum îi vom forma așa îi vom avea, căci omul e ca pomul, dacă e crescut strîmb, sunt slabe șansele să se îndrepte mai tîrziu. Educația se sprigină pe trei piloni: Familie, Școala, Biserica. Trebuie să constatăm că toți acești trei piloni astăzi sunt zguduiți de mari încercări. Căci familia de azi își are crezul său: încearcă să înveșnicească materia trecătoare, alergînd după aceasta departe, lăsînd aici copii și bătrînii fără educație și protecție și îngrijind acolo copii și bătrînii străini. Biserica este zguduită, ca și întreaga societate de alti factori. Școala este împinsă în multe proiecte distructive, precum programul ,,Pas cu pas” si altele.
Astăzi avem alte proiecte: ,,Optimizarea” sau ,,comasarea” școlilor, care sunt proiecte distructive, căci au menirea să reducă numărul copiilor (a populației) și să distrugă satele,de asemenea, ele împedică predarea disciplinei ,,Religia” în școală. De aceea, astăzi, cînd avem această degradare spirituală, și mai mult avem nevoie ca să ne unim eforturile, căci noi putem ridica moralitatea unei societăți prin promovarea valorilor sacre. Religia, ca obiect de studiu, este important, pentru că conține nu învățături și adevăruri omenești, ci învățături și adevăruri dumnezeiești, care nu se schimbă de la o zi la alta și de la o guvernare la alta. La baza ei stă morala creștină, care trebuie să fie temelia educării. În toate timpurile Religia a fost un pilon al educării și un liant al poporului nostru. Numai cu ajutorul lui Dumnezeu și al credinței, strămoșii noștri au putut învinge greutățile, ieșind învingători.
Acest popor dintotdeauna a fost un popor crestin, cu verticalitate, pentru că ei știau de unde vin, cine sînt și încotro se îndreaptă. Astfel sîngele nostru a salvat Europa de furia semilunii și a stat la straja creștinismului. Secolul al XX-lea rămîne pentru noi unul de mare învățătură, iar istoria lui este plină de file întunecate, ca războaiele mondiale, deportările în Siberia, foametea, bolile, dărîmarea Bisericilor, prigonirea credinței. Oare cum a învins acest popor toate greutățile, toate nedreptățile, toate chinurile și suferințele …? Oare nu prin credința în Dumnezeu? Oare nu învățăturile sfinte, crucița de la piept, rugăciunea pe ascuns, lacrimile au adus poporului nostru mîngîierea și l-au ajutat să treacă peste toate greutățile, ieșind biruitor? Credința a fost izgonită din biserici, din școli, din societate… Însă din sufletul oamenilor nu a putut fi izgonită, mai mult ca atît, credința și învățăturile ei i-au unit, i-au făcut tari și rezistenți, după cum zicea părintele Serafim Dabija (regretatul stareț al mănăstirii Zloți) pe cînd era în Siberia că ,,ceea ce este cheagul pentru brînză, aceea a fost credința pentru poporul nostru”.
Să nu uităm că Religia în școală nu este o discilpină nouă, ea a fost doar readusă în instituțiile de învățămînt, unde a fost prezentă dintotdeauna, căci învățămîntul a pornit din tinda Bisericii, după cum vedem din operele lui Ion Creangă. Prin ora de Religie, nu urmărim scopul să-i transformăm pe elevi în mici teologi, ci să le transmitem niște deprinderi duhovnicești pe care să le păstreze toată viața și cu care o să se întîlnească la fiecare pas. De aceea, Religia ca disciplină de învățămînt, are, pe lîngă aspectul informativ, un aspect formativ, (adică aplicarea în viața cotidiană a cunoștințelor dobîndite). Efectul predării religiei este mai mare, dacă se începe de timpuriu si aici as face o schema cum ar trebui sa se educe copilul: Familie Biserica Scoala, iar în școală, din clasele primare, pentru că, „dacă încercăm să îi îndreptăm cînd sînt deja mari, se pot rupe,” după spusele unui ierarh român.
De aceea, Biserica trebuie să fie în școală(in famileie), ca împreună să fim ca un îngrăditor de la lucrurile necuviincioase care pot ajunge la sufletele copiilor. Astăzi, cînd sînt importante diferite proiecte educaționale străine de cultura, precum educație sexuala,avem datoria mai mult ca în alte timpuri să promovăm valorile creștine prin disciplina Religia, pentru că un copil cu valori creștine -,,nu va face orișicine’’. În zilele nostre, cînd influențele negative asupra minții umane, în special asupra minții copiilor, ale mass-mediei și ale internetului sînt vizibile, cînd copiii sînt lăsați în grija buneilor sau chiar de capul lor de la o vîrstă fragedă și pot cădea cu ușurință în plasa unor vicii sau pot căpăta deprinderi rele, este nevoie de luarea unor măsuri urgente. Din cauza factorilor enumerați, are de suferit și învățămîntul, deoarece comportamentul tinerilor nu este întotdeauna unul adecvat. Ei dau dovadă de agresivitate, lipsă de respect și de interes față de tot ceea ce înseamnă acumulare de cunoștințe și formare de deprinderi.
Așa cum casa trebuie să aibă o temelie puternică, căci altfel se dărîmă, tot așa și copilului trebuie să i se pună o bază puternică morală creștină, care apoi să formeze axa lui de valori. Și chiar dacă prin orele de religie nu îi vom face pe toți sfinți, din prima zi totuși influența benefică este evidentă, după cum observă și profesorii: clasele care au avut acest curs, sunt cu alt comportament, cu alte viziuni asupra menirii lor pe pămînt și se raportează la cei din jur prin prisma poruncii dragostei, pentru că credința creștină are la bază porunca iubirii. Aceste ore educă și insuflă elevilor valorile general-umane: Adevărul, Sfințenia, Binele, Frumosul, Iubirea, Răbdarea, Chibzuința, Voința, Curățenia, Iertarea, Milostenia, orientate spre formarea unui comportament civilizat și a unui caracter prietenos.
Grija unor instituții de educarea morală a elevilor poate fi luată ca model pentru alte instituții, precum școala noastră unde toti au acest curs. Dar pentru acei care nu accepta acest curs, mă întreb și ii întreb: cu ce suntem mai buni noi decît cei care au interzis cuvîntul lui Dumnezeu, care au dărîmat răstignirile și crucile și au închis Bisericile? Formal, parcă nu se opune nimeni, dar cînd trecem la partea practică, apar diferite păreri și piedici, precum că aceste ore ar trebui să fie predate nu în școală, ci în incinta Bisericii, în afara progarmului de învățămînt. Da, ideal ar fi ca aceste ore să fie predate într-un spațiu adecvat,sa se amenajeze cîte o capelă, pentru predarea Religiei,dar…,insa in situația noastră déjà se lucreaza la amenajarea unui ,,cabinet de religie’’ unde copii se vor simti la ora de religie nu la matematica sau ca la orele de sah… Cum o să meargă copiii la Biserică dacă nu merg părinții? Cum o să meargă elevii, dacă nu merg prefesorii (cu excepția cîtorva), de unde să învețe acest lucru și după cine să se orienteze? Astăzi, mă întreb, de ce pe timpul celui de al doilea război mondial, în timpul deportării în Siberia, foametei, colectivizării, nu existau cazuri de sinucid, iar astăzi atît de multe? Oare nu din cauza decăderii noastre morale? Căci fizicul îl creștem, dar sufletul rămîne mic, slab și nedezvolatat, și la prima greutate este biruit.
Acum, cînd în procesul educațional s-au scos limitele drepturilor copiilor și cînd sînt adoptate legi, precum „egalitatea de șanse” prin care s-au deschis porțile pentru homosexuali și alții care pot „virusa” copiii noștri prin „ programe străine”, Biserica și Școala sunt cei care trebuie să-i protejeze de perversiune prin promovarea valorilor creștine. Concluzionînd cele expuse mai sus, sper la o colaborare mai cu rod, si de predarea acestei discipline se vor bucura toți copiii, pentru că nu doar o clasă are nevoie de educație spirituală, ci toate.
Prin predarea Religiei avem o șansă și este păcat să o ratăm, mai mult ca atît, păcat este nu numai atunci cînd faci rău, dar și atunci cînd poți să faci binele și nu îl faci și de aceasta sîntem responsabili atît în această viață, cît și în cealaltă viață. Nu vrem scoala fără de Dumnezeu! Pentru că după cum spunea la o conferință internațională academicianul și jurnalistul Nicolae Dabija: „Mai mult viitor au țările care au mai mult Dumnezeu”. Dorim să avem viitor!!!
Ieromonah Vasilisc Donica